© Barbu Diana

Inainte de tot

Diana L. Barbu — Mon, 05 Sep 2011 22:18:33 +0000

Orice exista in trecutul tau, altul decat trecutul nostru, ma arunca intr-o absurda si fugitiva stare de gelozie, aproape aneantizanta. E una din acele stari cand iti cad pleoapele, delicat ca suspinul, peste toata durerea de a nu fi fost acolo la inceputuri, inainte de ele, toate care te-au atins vreodată. E dezamagirea eului meu ca a fiintat in afara trecutului tau, pentru ca trebuia eu sa-ti fur primul zâmbet, pentru ca trebuie eu sa fiu cea care sa-ți fi invatat mana sa-si depasasca conditia anatomica.

Collapse

Diana L. Barbu — Sun, 26 Jun 2011 21:22:12 +0000

Simtisem coplesitoarea nevoie de atingere materiala si fizica, ca intr-un exces de superficialitate sau atac de scepticism, de parca lumii mele intregi ii fusese aspirata spiritualitatea. Mai mult, intr-un egoism al carui indice eram, imi rupsesem resortul moral si ma prabusisem. N-aveam din ce sa-mi mai ridic pilonii de sustinere, iar vertebrele mi-erau prea fragile pentru o astfel de greutate. Si mi-am spus ca pana la urma universul nu e asa de armonios, anulandu-l ca forma perfecta a totului.

Noaptea e o domnisoara

Diana L. Barbu — Fri, 10 Jun 2011 11:39:09 +0000

Noaptea e o domnisoara boema din care pleaca trenuri si vin linisti sa se aseze in parul ei selenar. Isi prinde stele intre gene si pleaca singura pe strazi de parca ar fi a nimanui, dar ea e-a tuturor. Cand paseste in vals vienez, fara pantofi sau haine, timpul se suspenda in el insusi. Si mai ofteaza spre crepuscul ca ii e grea linistea pe umerii mici de domnisoara mignona, dar nu se-opreste niciodata; trebuie sa-si pastreze drumul sferic.

Eu ma plimbam cu noaptea uneori si ii spuneam cat te iubesc si n-am vazut indoiala niciodata-n ochii ei, doar ea a fost cu noi cand am spus: “Buna, eu sunt Diana”. E un pic trista cand trebuia sa moara dimineata fiindca noaptea oamenii sunt mai frumosi si mai lipsiti de cuvinte fara sens. E nefericita ca n-a cunoscut sincronismul sau cu soarele, fiecare mereu in celalalt capat al lumii.

Geneza II

Diana L. Barbu — Wed, 01 Jun 2011 00:06:28 +0000

S-a trezit Universul intr-o dimineata si-a spus asa: “Astazi am sa nasc ceva frumos” si ne-a nascut pe noi ca un echilibru in haosul lumii. Ne-a dat unul altuia s-avem de ce ofta si-atunci cand vom privi in gol defapt golul va fi unul dintre noi fara celalalt.

2

Diana L. Barbu — Sun, 29 May 2011 14:26:50 +0000

Trebuie sa ne facem oameni mari.

1

Diana L. Barbu — Mon, 09 May 2011 18:23:20 +0000

De parca ma nascusem din perne si cearsafuri

Fara punct de reper

Diana L. Barbu — Sun, 08 May 2011 13:19:18 +0000

Nu stiu, nu stiu de unde incep eu, cum nici insusi universul nu mai stie cum a inceput.

Incipitul

Diana L. Barbu — Wed, 27 Apr 2011 14:21:51 +0000

Ma rascolise pana-n maduva fiintei mele o sinestezie total neproustiana[i]. Avusesem o revelatie olfactiva; puteam sa miros trecutul la fel de bine cum simteam mirosul de haine imbacsite de tutun. Prin asta am revolutionat mecanismele sufletului si mi-am dat upgrade la un nivel ce depasea cu mult normalul si, implicit, mediocrul. Doua respirari sacadate au fost de ajuns sa-mi lege altfel si ireversibil circuitele.

[i] Marcel Proust, In cautarea timpului pierdut

Somn stelar

Diana L. Barbu — Wed, 06 Apr 2011 17:34:33 +0000

Tu ce faci cand adoarme cerul? Iti umbla degetele printre constelatii triste, de parca ai vrea sa le numesti pe fiecare cu nu stiu ce nume care poarta-n spate un trecut? Dar de ce sa faci asta, ca sa oftezi de cate ori te-ndrepti orizontal?

Cand adoarme cerul, eu stau de veghe sa nu cumva sa pice luna sau sa se rupa vreun colt de stea. Cred ca nimanui nu i-ar placea, din totul sau, sa cada ceva,nu? Mereu e cineva responsabil de haosul din noi fiindca oamenii mai si adorm…

Progres II

Diana L. Barbu — Sun, 27 Mar 2011 12:55:18 +0000

Somebody’s teaching me how to get rid of my vanity.